Intelepciune
Adevărata înţelepciune constă în a nu părea înţelept. (Eschil)
Cea dintâi condiţie a fericirii este înţelepciunea. (Sophocles)
Cel care se crede înţelept şi care îngăduie să i se dea această însuşire, are de-acuma defectul acesta în plus faţă de alţii. (Oxenstierna)
Cel mai bine pentru înţelept este să nu pară înţelept. (Aeschylus)
Cel mai fericit este acela care are puterea de a aduna intelepciune de la o floare. (Mary Howitt )
Cultura multilaterală nu te învaţă şi înţelepciunea. (Heraclit din Efes)
Daca poti merge, de ce sa te tarasti? (N.Iorga)
Datorită priceperii, seriozităţii, stăpânirii de sine şi cumpătării sale, omul deştept îşi creează o insulă pe care nici un val nu o va acoperi. (Aprama devarga)
Din înţelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greş şi acţiune dreaptă. (Democrit)
După părerea mea, printre cele mai mari descoperiri, realizate în ultimul timp de către raţiunea omului este, la sigur, arta de a judeca despre cărţi, fără a le citi. (G. K. Lichtenberg)
E util să devii înţelept prin durere. (Aeschylus)
Gânditorul este un om care vede acolo unde ceilalţi nu văd. (Dimuet)
Înţelepciunea înseamnă cunoaşterea bazată pe discernământ, îmbinată cu o gândire vrednică de laudă. (Visudhi-Magga)
Înţelepciunea vine odată cu învăţătura. (Balzac)
Înţelept e acela care ştie din experienţa altuia. (Syrus)
Înţeleptul care nu-şi poate fi de folos lui însuşi, în zadar este înţelept. (Ennius)
Iubesc intelepciunea mai mult decat ma iubeste ea pe mine. (Byron)
La cei înţelepţi bătrâneţea se iveşte mai întâi la minte, apoi în corp; pe când la cei neînţelepţi ea se iveşte în corp, dar niciodată la minte. (Pancatantra)
Neghiobii îşi formează viaţa prin darurile întâmplării, cunoscătorii prin acele ale înţelepciunii. – nu te rezema de umbre, pune la baza vieţii tale cunoaşterea! (Democrit)
Nimeni nu ajunge la înţelepciune din întâmplare. (Seneca)
Nu este nici lipsit de înţelepciune, nici mărginit, acela care se ridică după ce a căzut în greşeală, în loc să stăruie în ea. (Sofocle)
Oamenii de geniu se împart în trei categorii: genii de speţa întâia, care pot fi apreciaţi pe când se află încă în viaţa, genii de speţa a doua, care sunt apreciaţi după moarte, şi genii de speţa a treia, care nu sunt înţeleşi de omenire niciodată. (Stanislaw Lem)
Oamenii dobandesc cunostinte proportional (pe masura) cu curiozitatea. (Stendhal)
Omul înţelept îşi va procura singur mai multe prilejuri decât găseşte. (Bacon)
Respectul pentru adevăr reprezintă începutul înţelepciunii. (Herzen)
Semnul înţelepciunii este ca din cele văzute sau auzite a adulmeca pe cele nevăzute şi neauzite, şi a socoti cele viitoare din cele trecute. (Cantemir)
Studiile reprezintă ceia ce rămâne, când uiţi totul ce ai învăţat la şcoală. (Albert Einstein)
Un om intelept ar trebui sa considere ca sanatatea este cea mai mare binecuvantare a omului. (Hippocrate)
Unii ar fi înţelepţi dacă n-ar crede că sunt. (Gracian)
Universitatea dezvoltă toate aptitudinile, inclusiv şi prostia. (A. P. Cehov)
Daca cunosti aforisme, retete culinare, legile lui Murphy, paradoxuri, proverbe le poti trimite prin formularul de mai jos, alegand categoria adecvata:
[contact-form 5 “Comunitate”]