Of, viata mea/ Of, viata mea!

Literatura romaneasca a cunoscut o dezvoltare accentuata prin aparitia mai multor “specii” si as exemplifica in  acest sens <manelele> ca radacina, rezultand si cuvantul <manelizare>, fie ca vorbim de invatamant manelizat, literatura manelizata, economie manelizata, oameni manelizati si … exemplele ar putea continua la nesfarsit.
Intrucat articolul meu nu are ca obiect de a duce acest termen la paroxism, voi face un mic comentariu “literar” la cateva versuri arhicunoscute in lumea mondena.
“As vrea ca sa te regasesc
Ca mi-e tare dor de tine…”
Este foarte clara existenta simbiozei intre autor si cel/cea care urmeaza a fi regasit(a). Nu este vorba in nici-un caz de un necunoscut sau necunoscuta, autorul cunoscand foarte bine pe cel/cea de care-i este dor. Pe de alta parte, e clar ca a pierdut pe cineva foarte drag, din moment ce se doreste o “regasire”…ceea ce inseamna ca a existat anterior o “gasire”.
Refrenul care urmeaza se aseamana in multe privinte cu laitmotivul din balada Miorita:
“Of, viata mea
Of, inima mea
Of, degeaba plang
Tare necajit mai sunt !”
Ca si in Balada Miorita, autorul pare resemnat in fata disperarii: el nu doreste sa intreprinda nici-o actiune, el se resemneaza si isi plange de mila. De atata durere, il cuprind durerile inimii, ceea ce poate insemna ca avem de-a face cu un cardiac si, din nefericire, poate constitui o problema acuta avand in vedere sistemul de sanatate din  Romania.
In urmatoarea strofa, autorul se impaca cu starea lui, dand impresia ca are chiar ganduri suicidale “viata mea s-a irosit”, problemele cu viata si inima repetandu-se in mod obsesiv. Parabola sufletului care nu mai tace, trebuie sa dea de gandit cititorilor cu privire la problemele psihice generate de dragoste, probleme care se transpun si pe plan fizic “chinurile nu-mi dau pace”…daca presupunem ca aceste chinuri vin din interior, iar nu sunt provocate de o terta persoana (altfel lucrurile s-ar schimba radical).
In sfarsit, in strofa a doua, iese si mai mult in contrast asemanarea cu bietul cioban din balada:
“Sunt singur in noapte aud doar soapte
Si nu stiu cum sa fac sa te am aproape.
Mi-am distrus viata, pentru mine n-are sens
Esti tot ce am mai bun, te iubesc.”
Autorul ca si ciobanul nu are nici-un fel de reactie fizica (in sens de actiune) ci numai una psihica. Stie ca l-a iubit sau a iubit-o si din cauza asta a luat-o razna, aude soapte noaptea si se tanguie “mai rau ca o baba”. Cum poate fi iubita o astfel de persoana?
Comentariu de Budasca Adrian clasa a VII-a

(No Ratings Yet)

Lasa un raspuns

*