Frederich Chopin, copilul minune

Având un suflet sensibil si nobil Frederic Chopin a fost un artist romantic tipic; compozitiile sale cu o tonalitate personala au avut un efect determinant aproape o jumatate de secol asupra stilului interpretativ al concertelor de pian, acestea fiind preferate si azi in programele de concerte.

Frederic a fost un copil minune. Desena caricaturi, scria poezii – si fara o pregatire formala- cânta la 4 mâini cu sora sa Ludwika. La vârsta de 6 ani a luat primele lectii de pian de la un profesor local,  care i-a facut cunoscut repertoriul clasic german, mai ales compozitiile lui Johann Sebastian Bach. Improviza cu placere, iar la vârsta de 7 ani, in 1817, a realizat prima compozitie, o poloneza. Tanarul compozitor a fost desemnat cu mândrie de catre presa poloneza drept un geniu. Vestea s-a raspândit cu repeziciune printre melomani si a fost coplesit cu invitatii de a concerta in fata publicului. Debutul sau concertistic a avut loc la vârsta de 8 ani.

De la vârsta de 11 ani Frederic a invatat componistica la Conservatorul din Varsovia, nou infiintat. La vârsta de 15 ani i-a aparut Rondoul in do-minor opus 1 compus pentru pian. Studiile aprofundate le-a început cu un an mai târziu, in 1826, sub conducerea profesorului J.Elsner. In acest timp – ca de altfel in toata viata lui – a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte si spectacole de opera. Varsovia insa nu facea parte din centrele muzicale europene importante. In scurt timp Chopin a simtit nevoia de a pleca in strainatate pentru a dezvolta, imbogati si aprofunda capacitatile sale muzicale.

In 1829 tanarul artist dadea concerte la Viena si avea un succes rasunator. Pe vienezi i-a uluit noutatea muzicii sale. S-a întors in Varsovia, dar cu intentia ferma de a realiza o cariera internationala. In 2 noiembrie 1830, la vârsta de 20 de ani, a parasit Polonia. Luându-si ramas bun de Varsovia, si parca presimtind ca nu se va mai întoarce niciodata in tara, a luat cu el un pumn de pamant natal intr-un vas de argint.

Chopin a petrecut opt luni in Viena si a sustinut numai doua concerte. Din Viena a pornit spre Paris, capitala artistica europeana a timpului. Pe acest drum a aflat ca rusii reprimasera intr – un  mod sângeros rascoala poloneza din noiembrie. La aflarea acestei vesti, intr – o  dispozitie disperata s–a  nascut studiul „ Cântec Revolutionar’’ .

Chopin a sosit la Paris in 1831. Capitala  franceza i-a devenit a doua patrie, dar compozitorul nu era fericit. In aceasta perioada traiau foarte multi emigranti polonezi la Paris. In anturajul lor Chopin  a intrat in cercul oamenilor bogati si influenti dar cu toate acestea el a ramas sarac. In prima  perioada isi asigura subzistenta din lectii de pian – serviciile sale fiind solicitate mai mult de polonezi. Insa dupa ce  a concertat la o serata muzicala a bogatei familii Rothscild a devenit cel mai cautat profesor de pian din Paris. Pentru cate o lectie de pian elevii trebuiau sa plateasca sume considerabile, si in scurt timp Chopin nu a mai dus lipsuri.

Lucrare trimisa de Lita Florin, Colegiul Carol Davilla, Campulung Muscel

Daca doresti ca referatul tau sa fie citit si cunoscut de foarte multi elevi il poti trimite completand formularul de mai jos:
[contact-form 4 “Referate”]

(No Ratings Yet)

Leave a Reply

*