George Enescu, marele muzician al Romaniei

George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor si pedagog, a fost unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfarsitul secolului al XIX-lea si din prima jumatate a secolului al XX-lea.
Enescu a ridicat muzica profesionala româneasca la nivelul valorilor muzicii universale. Creaţia sa componistică abordează aproape toate formele şi genurile muzicale. Reflectând dragostea pentru poporul din mijlocul căruia s-a ridicat şi cu a cărui sensibilitate s-a identificat, Enescu a creat o muzică cu un vădit caracter popular, naţional şi realist in acest sens, maestrul afirma : "Intre viata mea si arta mea nu exista nici un hotar".
Este cel mai mare muzician roman. Enescu a facut dovada unor extraordinare aptitudini muzicale inca din copilarie.

Nascut 17 aug 1881 în satul Liveni Vârnav, jud. Botosani, parintii proveneau dintr-o familie de intelectuali de tara: tatal arendas de mosie, mama dintr-o familie de preoti. parintii au pierdut 7 copii înainde de nasterea lui Enescu, deci a avut parte de o mare atentie din partea lor .
In 1884 Enescu se fixeaza cu parintii în localitatea Cracalia. Aici are pian, va fi în contact permanent cu muzica si cu lautarii satului. La 4 ani primeste o vioara, incepe sa cânte sub îndrumarile tatalui sau, mai apoi cu lautarul Neculai Chiorul. Si odata notele invatate, micul Enescu a trecut direct la compozitie, dar compunea – nu cantecele sau arii, ci… opere! Este cunoscut acel manuscris celebru, purtand titlul: „Tara Romaneasca – opera pentru pian si vioara de George Enescu, compozitor roman in varsta de cinci ani si un sfert”…

Intre anii 1888 si 1893 a studiat la Conservatorul din Viena vioara si compozitie, iar intre 1893 si 1899 la Paris, compozitie  precum si vioara.
Anul 1897 (Enescu avea 16 ani) se dovedeste fecund pentru tanarul compozitor, in acelasi timp crescand si faima lui de violonist. La 1 martie, apare pentru prima oara ca dirijor la Ateneul Roman, interpretand in prima auditie in tara „Poema romana”. Dupa acest concert, un comitet a organizat pentru el o colecta in vederea cumpararii unei viori de marca. Se strang 9000 de franci, iar tatal sau mai adauga inca 10.000. De la Stuttgart isi cumpara un Stradivarius, pe care apoi il inlocuieste cu un Guarnerius (fabricat in 1736), care se gaseste azi la Muzeul Muzicii Romanesti.

Un prieten si protector statornic al lui Enescu a fost regina Elisabeta (Carmen Sylva), care ii spunea „Sfinxul”, iar mai tarziu, „Pinx”. Ea ii daruieste, cu prilejul celei de-a 17-a aniversari, o copie completa a operelor lui Bach. Pelesul va fi oricand deschis pentru Enescu, ca si Palatul, unde, in primii ani ai carierei, i se rezerva un apartament, ori de cate ori venea la Bucuresti. Pe versuri de Carmen Sylva, Enescu va compune lieduri, o cantata, iar in 1903, va intemeia un cvartet ce va purta numele reginei si care va aparea in public la Teatrul National, cu ocazia retragerii de pe scena a Aristizzei Romanescu.

La Paris a repurtat primul succes in compozitie cu ,,Poema Romana “  (compusa la varsta de 15 ani ).Aceasta lucrare raspundea necesitatii compozitorului de a-si delimita personalitatea estetica si a-si delimita apartenenta la un popor, la o cultura si la un etos national.
Dubla postura de compozitor si violonist îi va aduce necazuri, ulterior, lumea muzicala avea sa se convinga de multilateralul sau talent. Începe seria succeselor, deschizându-i-se calea spre marile sali de concerte din Europa si America. Consacrarea definitiva: interpretarea concertului de Beethoven la 11 februarie 1900, ca solist al concertelor Colonne.

Complexa personalitate a lui George Enescu a putut sa se afirme la Sinaia, mai ales in ipostaza de compozitor, desi a sustinut deseori concerte la Castelul Peles sau in alte asezaminte din oras, cu orchestra Ministerului Instructiunii Publice.
Aici, la Sinaia, s-au plamadit " Rapsodiile romane ”(1901; 1902), caracterizate printr-o linie
melodică bogată, de autentică obârşie folclorică şi înveşmântare orchestrală colorată, Concertul pentru pian, vioara, viola si violoncel Nr. 1 in Re major, Opus 16, numeroase sonate,dintre care amintim sonata pentru pian in Fa diez minor, Opus 24, Nr. 1.
Cariera sa violonistica va deveni un maraton. Prima aparitie ca solist a fost in februarie 1900 (cand avea 19 ani), la Paris, cand a interpretat Concertul pentru vioara de Beethoven. Paralel cu compozitia, Enescu imbratiseaza cariera de violonist concertist, care atrage dupa sine nenumarate turnee in Europa si in Statele Unite ale Americii fiind cosiderat ca unul dintre cei mai mari intrepreti ai timpului.

El revine mereu in patrie unde face turnee in toate colturile tarii si contribuie cu arta si prestigiul sau la popularizarea muzicii romanesti.
In timpul primului razboi mondial, pe vremea retragerii in Moldova, a organizat si condus la Iasi o orchestra simfonica, a dat concerte in spitale, pe front,etc.
Enescu a avut o rodnica activitate pedagogica, printre elevii sai numarandu-se Yehudi Menuhin.
Printre muzicienii romani care s-au bucurat de indrumarile lui G.Enescu se numara: Dinu Lipatti; Vasile Filip;Ion Voicu s.a.
Ca violonist, arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acordate substantei muzicale cu virtuozitatea. Repertoriul său a cuprins întreaga literatură a instrumentului.
A dirijat cele mai prestigioase orchestre din lume. Enescu a fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani.

Maiestria sa dirijorala se caracteriza prin profunzimea redarii sensului operei artistice si prin limpezimea conceptiei, prin sobrietatea, supletea si expresivitatea gestului. Enescu a propagat peste hotare, alaturi de lucrarile sale care capatasera un incontestabil prestigiu international, creatiile unor compatrioti ai sai, atragand astfel atentia asupra tinerei scoli muzicale romanesti.
A fost interpret, violonist, pianist, dirijor si compozitor, un artist de tip renascentist, rar întâlnit în epoca contemporana.

Arta creatoare a lui Enescu subliniaza creatia populara intr-o expresie personala.El a dat impulsul hotarator in simfonismul romanesc.
Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogată şi rafinată paletă şi prin sonoritatea orchestrală a execuţiei.
A II-a parte a activitatii sale se intinde pe perioada 1915-1937. Dar,inainte de toate, trebuie mentionata opera "Oedip" compusa in parte la Sinaia, unde, in 1927 a fost orchestrat un intreg tablou din actul al II-lea; despre aceasta opera George Enescu avea sa spuna: "Ceea ce pot afirma cu certitudine este ca dintre toate imi este cea mai draga. In primul rand, pentru ca m-a costat luni de munca si ani de neliniste. Apoi, pentru ca am pus in ea tot ce simteam, ce gandeam, in asa fel incat ma contopeam cu ecoul meu."
Pornind de la subiectul binecunoscut al tragediei clasice grecesti, Enescu a scris, dupa libretul lui Ed. Fleg, opera "Oedip". Creatie capitala a lui Enescu, ea este strabatuta de un continut emotional, generos si intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si dramatic. Ea cuprinde si transpuneri, pe planul unei inalte generalizari, cu mijloace de expresie caracteristice artei contemporane occidentale.

Multa vreme a fost preocupat de ideea compunerii unei opere inspirata din aceasta balada "Mesterul Manole", pe care nu a putut-o realiza neavand un libret corespunzator.
Exceptând opera “Oedip” op.23, aceasta perioada este dominata de creatia camerala, lucrarile sunt caracterizate prin intentia de a realiza o sinteza natural-universala. 1916-1935: creatii: Cvartetul de coarde în Mi bemol op.22 nr1.Sonate pentru pian si vioara nr3 în caracter popular rom. Op.25. Sonate pentru pian în fa diez. Sonata pentru pian în Re. Sonata pentru pian si violoncel în Do.

In anii primului Razboi mondial, exceptând o perioada scurta din 1915 cand a fost la Paris, s-a aflat în tara, concertând, dirijând, acte de caritate. initiaza ciclul “Istoria violinei” în care prezinta aproape tot ce s-a scris pentru vioara, prezinta “Simfonia IX” de Beethoven, initiaza echipe artistice. Alcatuieste la Iasi o orchestra simfonica. dupa razboi si-a reluat activitatea concertistica dând o serie de concerte si evoluând ca violonist, dirijor, compozitor.
A III-a perioada se intinde de la 1937 pana la sfarsitul vietii. In anul 1939, dragostea sa furtunoasa si sinuoasa cu Maruca Cantacuzino este incununata de casatorie. De fapt, ei se casatorisera in Elvetia, la Lausanne, cu aproape 20 de ani in urma – cand Maruca Rosetti-Cantacuzino abia divortase.
Evenimentele, odata cu incheierea razboiului, se precipitau. La ultima sa vizita pe taramurile copilariei, la Tescani, la Liveni si Dorohoi, a fost primit cu urale.

A poposit apoi si la Mihaileni, la mormantul mamei, unde a stat singur, cu capul plecat, spunand apoi: „De aici plec odihnit, din seva pamantului meu, si numai asta-mi da curaj sa ma pot dezlipi de tara pentru un timp mai lung”. „Dezlipirea” de tara s-a produs insa definitiv, pe 10 septembrie , 1946, din motive exclusiv politice, cand a pornit cu trenul spre Constanta, de unde avea sa se imbarce pe vaporul „Ardealul”, care pleca la New York, cu personalul ambasadei noastre. Pe puntea vasului, Enescu a rostit cu duiosie versurile: „O, Moldova, draga mea,/ Cine pleaca si te lasa/ E patruns de jale grea”.
Este perioada marilor sinteze dintre forma si continut. Suita a 3-a “Sateasca”, suita “Impresii din copilarie”, simfonia de camera pentru 12 instrumente soliste, cvartetul nr.2 pentru pian, vioara, viola si violoncel în re, cvartet pentru pian, doua viori, viola, v-cel, poemul simfonic Vox Maris op 31 si cvartetul de coarde nr2 în Sol, op22. Enescu îsi continua activitatea concertanta în tara si strainatate, tine cursuri de interpretare în multe orase europene.

Ani la rand, Enescu a detinut un apartament la Paris, in Rue de Clichy  si o vila langa Paris, pe care le va vinde in ultimii ani ai vietii, puternic marcati de lipsuri. Printre „posesiunile” sale s-a numarat, aproape intotdeauna, chiar si pe patul de suferinta, un catelus. O fotografie ni-l arata pe Enescu pe puntea unui vapor, asezat pe un fotoliu de pai, cu manuscrisul in fata si cu catelusul in brate. Toti purtau acelasi nume: Mutzerli. Despre unul cu personalitate, Enescu povestea amuzat, dar trist: aflandu-se pe holul unui hotel, catelusul are o purtare necuviincioasa cu consecinte… mirositoare. Enescu il cearta: „Rusine! N-am sa-ti mai spun Mutzerli, ci Putzerli!”. In clipa aceea, catelusul si-a privit stapanul si, ofensat, a fugit, parasindu-l pentru totdeauna!
Timpul nu mai  are rabdare cu Enescu; la 14 iulie 1954 are o comotie cerebrala in apartamentul sau din Paris, in urma careia ramane partial paralizat.
Enescu isi petrece ultimele luni ale vietii in Hotelul „Atala” din Rue de Chateaubriand. Insasi regina Belgiei vine special de la Bruxelles, pentru a-i veghea ultimele clipe.

In noaptea de 4 spre 5 mai 1955, Enescu se stingea la Paris. Singur, sarac, departe de tara pe care a iubit-o mai presus de orice si a carei imagine a dus-o cu el, in mormant… nemaiputându-si realiza dorinta ultima de a reveni în tara.
Trupul sau odihneste in cimitirul istoric parizian „Pere Lachaise".

Lucrare trimisa de Mugur Alin, Clasa a VIII-a, Saulesti, jud. Hunedoara

Daca doresti ca referatul tau sa fie citit si cunoscut de foarte multi elevi il poti trimite completand formularul de mai jos:
[contact-form-7 404 "Not Found"]

(No Ratings Yet)

Leave a Reply

*