Chisinau

Având aproape 700 de mii de locuitori, din care trei sferturi de origine română,
Chişinăul – capitala Republicii Moldova de astăzi – este, fără îndoială, al doilea oraş
românesc ca mărime din lume. În comparaţie cu celelalte metropole româneşti, Chişinăul este un oraş recent: dacă, pe vatra sa, cercetările arheologice au pus în evidenţă o locuire aproape neîntreruptă începând din neolitic, continuată prin cea a neamului dacic al carpilor şi, mai apoi, daco-romanilor, apariţia aşezării actuale este legată de data de 17 iulie 1436, când voievozii moldoveni Ilie şi Ştefan dau logofătului Oancea drepturi asupra unei noi aşezări de pe malul râului Bâc, vizavi de o localitate mai veche.

Numele oraşului pare să provină de la cuvântul arhaic chişla (izvor, cişmea), lingviştii neexcluzând şi o posibilă origine cumană. Într-un fel sau altul, aşezarea s-a dezvoltat rapid la nivelul unui târg mănăstiresc, mai ales după ce Ştefan cel Mare şi Sfânt şi-a ridicat curţile domneşti la Iaşi, în centrul de atunci al Principatului Modovei. Pe timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), Chişinăul era deja cunoscut ca principalul centru economic de pe noul drum comercial Suceava-Iaşi-Tighina-Cetatea Albă, rămânând însă, vreme de încă aproape două secole în umbra târgului învecinat al Lăpuşnei.

La 1683, oraşul este, pentru prima dată în istoria sa, ocupat si devastat de trupele cazacilor zaporojeni – pentru ca, în cursul veacurilor XVIII şi XIX, să devină adesea, ca întreaga ţară a Moldovei, teatru de război: este ars de turci şi tătari în 1690 şi 1729, traversat adesea de oştile poloneze sau ruseşti, precum şi de cetele armate ale diferitelor partide care-şi disputau, în epoca fanariotă, controlul real al ţării. Aşa se face că, în pofida avântului său iniţial, datorat mai ales salbei de mănăstiri care-l înconjurau, Chişinăul ajunge să aibă, în vremea recensământului din 1773/1774, doar 162 de plătitori de taxe (cel mult 800 de locuitori).

O generaţie mai târziu, oraşul revine la peste 7.000 de locuitori, însă adevărata dezvoltare o cunoaşte abia după ce, ca urmare a eşecului campaniei lui Napoleon în Rusia, trupele ţariste ocupă, în 1812, jumătatea de est (de peste Prut) a Principatului Moldovei, stabilindu-şi la Chişinău cartierul general. Ca, mai târziu, urmaşii lor sovietici, ocupanţii alungă din regiune o parte a populaţiei autohtone, reducându-i pe cei mai mulţi loucitori la starea de şerbie – dar se dovedesc şi buni administratori, asigurând, printre altele (de altfel, ca şi la Bucureşti), o anumită sistematizare a localităţilor urbane. Astfel, Chişinăul ajunge, în 1862, la 90.000 de locuitori, iar în 1900, la peste 125 de mii, totodată aici fiind construite câteva clădiri monumentale, printre care Catedrala şi Arcul de Triumf.

Prima cale ferată este construită în 1871, iar în 1889, oraşul are deja linii de tramvai cu cai, apeducte şi importante fabrici. Sub influenţa progresului accelerat cunoscut de noul regat al României (unificată la 1859 şi independentă din 1877), dar şi a ideilor revoluţionare din capitalele imperiale Moscova şi Petersburg, Chişinăul devine, la începutul secolului XX, un veritabil focar al redeşteptării naţionale româneşti – astfel încât, în contextul creat de Primul Război Mondial şi de Revoluţia bolşevică, liderii românilor, dar şi ai principalelor minorităţi stabilite în Basarabia, proclamă, la 27 martie 1918, unirea acestui teritoriu cu România.

Perioada interbelică este una de maximă înflorire a Chişinăului: acum se deschid
numeroase întreprinderi, se înfiinţează Societatea Scriitorilor din Basarabia, se editează numeroase publicaţii, se inaugureaza facultăţi şi licee, cinematografe şi galerii de artă, Conservatorul, Muzeul de Istorie a Naturii, Muzeul Bisericesc şi Teatrul Naţional, sunt înălţate monumente ca Lupoaica Capitolina (1923), Ştefan cel Mare (1928) ş.a. Din nefericire, emulaţia este brusc întreruptă de pregătirile pentru cea de-a doua conflagraţii mondiale, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, Basarabia şi, odată cu ea, Chişinăul fiind puse sub ocupaţia sovietică.

Regimul de teroare este curmat doar pentru cei trei ani în care armata română reuişeşte să elibereze teritoriul dintre Prut şi Nistru, după 1944, regimul totalitar bolşevic manifestându-se cu şi mai multă atrocitate într-un oraş şi o provincie devastate – până şi reconstrucţia din 1947-1949 făcându-se în inconfundabilul stil al ghetourilor sovietice. În pofida acestui lucru, românii basarabeni reuşesc să se regrupeze şi, în anii 80, la Chişinău se declanşează o nouă mişcare de renaştere naţională, care a culminat cu Marea Adunare Naţională din 31 august 1989, ce a restabilit identitatea românească şi a pregătit desprinderea Republicii Moldova din imperiul sovietic, deocamdată, sub forma statului independent Republica Moldova.

În prezent, Chişinăul este capitala unui stat membru al ONU, întins pe o suprafaţă de 635 kilometri pătraţi (aria municipală fiind egală cu cea a Bucureştiului) şi numărând, conform recensământului din 2004, 655.000 de locuitori, din care 73% români/moldoveni, 14% ruşi, 8% ucraineni şi 5% alte minorităţi. Ziua de 31 august este sărbătorită ca Ziua Limbii Române şi hram al oraşului.

Daca doresti ca referatul tau sa fie citit si cunoscut de foarte multi elevi il poti trimite completand formularul de mai jos:
[contact-form 4 “Referate”]