Sofia

Fapt prea puţin cunoscut, capitala de astăzi a Bulgariei, Sofia, a fost, vreme de peste trei veacuri, între 271 şi 610, şi capitala… Daciei – a celei aureliene, sud-dunărene, create de împăraţii romani după părăsirea Daciei autentice, de la nord. Oraşul, astăzi numărând 1,3 milioane de locuitori, are o vechime impresionantă: el a fost întemeiat în prima jumătate a mileniului I înaintea lui Hristos, ca reşedinţă a tribului tracic al serrilor, primul său nume fiind, de altfel, Serdica.

Sub această denumire, oraşul a intrat în componenţa statului tracilor odrişi, întemeiat după alungarea perşilor din Europa, pe la jumătatea secolului V aH, iar mai apoi, după campania generalului roman Crassus la nord de Munţii Haemus (Balcanii de astăzi), în componenţa Imperiului Roman – care l-au redenumit Ulpia Serdica şi, sub împăratul Traian, l-au ridicat la rang de municipiu, construind aici numeroase edificii impresionante, printre care Buleuterionul – cel mai mare amfiteatru din spaţiul traco-roman.

După reorganizarea frontierelor imperiale, de către împăratul Aurelian, Serdica a devenit reşedinţa nou-înfiinţatei provincii a Daciei Nova, rămânând cu acest rang şi după divizarea provinciei, sub Diocleţian, în Dacia Ripensis şi, respectiv, Mediteraneea. În această perioadă, oraşul cunoaşte o efervescenţă fără precedent a vieţii economice şi spirituale, centrul ecleziastic de aici iradiind până departe, în nordul Dunării – după distrugerea sa de către hunii lui Atilla, în campania din 447, fiind reconstruit şi, sub domnia împăratului Justinian, sub care cunoaşte o nouă epocă de înflorire, rebotezat Triaditsa.

După prăbuşirea stăpânirii bizanrtine la nord de Balcani, în anul 610, oraşul continuă îşi continuă existenţa, cunoscând însă numeroase atacuri din partea slavilor şi avarilor hanului Baian. Triaditsa este cucerită de trupele hanului bulgar Krum abia în anul 809, noii săi stăpânitori revenind la numele antic de Serdica/Sredets şi transformând-o într-o puternică fortăreaţă a vestului noului lor regat. Recucerit de bizantini în anul 971, este recuperat de coaliţia bulgaro-vlahă câţiva ani mai târziu. În anul 1018, Sofia cade din nou sub stăpânire bizantină, un secol mai târziu, aceştia fiind alungaţi din regiune de ţarul Ioan Asan I, întemeietorul statului româno-bulgar – perioadă în care oraşul îşi dobândeşte actualul său nume: Sofia.

Odată cu prăbuşirea statului Asăneştilor, în anul 1382 (în ajunul bătăliei de la Rovine a lui Mircea cel Bătrân), Sofia cade în stăpânirea otomanilor, care-i acordă, totuşi, un secol mai târziu, rangul de reşedinţa a provinciei Rumelia (nume desemnând teritoriile locuite de urmaşii populaţiei romanice din Balcani) şi amenajează aici un veritabil centru urban oriental, cu moschei şi hamamuri – numărul locuitorilor crescând, până la începutul veacului XVII, de la 7.000 la peste 55.000.

Un nou episod al interferenţelor istorice româno-bulgare se petrece în anii 1877-1878, când trupele româno-ruse, participante la Războiul de Independenţă, eliberează Sofia – care devine, în urma Tratatului de la Berlin, capitala Bulgariei autonome. Bulgaria îşi câştigă şi ea independenţa în timpul Primului Război Balcanic, din anul 1912, devenind regat, cu capitala la Sofia.

Daca doresti ca referatul tau sa fie citit si cunoscut de foarte multi elevi il poti trimite completand formularul de mai jos:
[contact-form 4 “Referate”]