Paris

O insulă de pe cursul mijlociu al Senei, ulterior botezată Ile de la Cité – acesta a fost nucleul unui oraş, numit de două veacuri încoace “al Luminilor”, care poate aspira, aproape fără concurenţă, la rangul de capitală neoficială a Europei. Parisul, căci despre acest oraş este vorba, a fost, până în anul 52 al erei precreştine, târgul de reşedinţă al unui mic, dar important trib galic, al cărui nume l-a şi conservat, parisii, pe care, după cucerire, romanii l-au transformat iniţial într-o aşezare fortificată redenumită, pentru jumătate de veac, Lutetia.

Dezvoltarea rapidă a aşezării, alături de resurgenţa populaţiei galice autohtone, a făcut ca, pe vremea lui Traian, cuceritorul Daciei, oraşul (întins acum şi pe malul stţng al Senei, în zona actualului Cartier Latin) să-şi redobândească numele de Paris şi – începând din anul 508, când retragerea legiunilor romane a lăsat loc coloniştilor franci din neamul Merovingienilor – să devină, pentru totdeauna, capitala ţării numite în antichitate Galia, iar în vremurile moderne Franţa.

Clovis I este regele care dă, prima oară, Parisului, rangul de capitală; invazia vikingilor a făcut, însă, ca, până în anul 845, în jurul său să nu graviteze politic decât regiunea nordică a viitoarei Franţe. În cursul secolului XI, după instalarea dinastiei Capeţienilor, oraşul s-a întins pe malul drept. Secolele XII şi XIII, care includ domnia lui Filip al II-lea Augustus (1180-1223), sunt notabile pentru creşterea oraşului: în acest răstimp, drumurile principale au fost pavate, a fost construit primul Palat Luvru (cu rol de fortăreaţă), numeroase basilici, printre care şi legendara catedrală Notre-Dame, precum şi mai multe şcoli medii, care, ulterior, au fost unite în cadrul Sorbonei – for academic printre ai cărui primi dascăli se numără Albertus Magnus ori Sf. Thomas Aquinas.

În Evul Mediu, mai ales după încheierea aşa-zisului “război de o sută de ani”, Parisul a prosperat ca centru intelectual şi comercial, doar Marea Ciumă din veacul al XIV-lea întrerupând, temporar, ascensiunea urbană a capitalei regatului francez. Doar Regele-Soare, Ludovic al XIV-lea, şi urmaşii săi direcţi, şi-au stabilit curtea regală în afara Parisului – la Versailles, astăzi înglobat metropolei – depărtarea de parizieni contribuind decisiv la lipsa de popularitate a ultimilor regi francezi, pe care Marea Revoluţie, declanşată în 1789, prin asediul Bastiliei, îi va înlătura fără menajamente.

Aici se vor experimenta, la nivel european, primul regim totalitar (Dictatura Iacobină), primul imperiu modern (cel napoleonian) şi, pe fondul înfrângerii în războiul franco-prusac din 1870, prima organizare de tip sovietic: Comuna din Paris, înfrântă, după o iarnă de înfometare, în anul următor. Tot aici se va da tonul artelor culturii europene moderne, în special a celei din aşa-numita perioadă La Belle Époque, şi tot aici vor avea loc cele mai importante evenimente comerciale şi ştiinţifice de până la izbucnirea primei conflagraţii mondiale, de la Marea Expoziţie a anului 1889, dată a construirii Turnului Eiffel, până la demonstraţiile de zbor mecanic.

Astăzi, Parisul este un departament al Franţei, împărţit în douăzeci de arondismente, cu o populaţie totală a oraşului propriu-zis de doar 2,1 milioane de locuitori (egal cu Bucureştiul), dar care polarizează o arie metropolitană de peste 11 milioane de locuitori, o cincime din întreaga suflare a Franţei. Important centru politic, militar, financiar şi cultural al planetei, Parisul este totodată centrul universal al francofoniei şi, din această perspectivă, un pol politic alternativ al românilor, a căror prezenţă în Oraşul-Luminilor s-a făcut şi se face resimţită de trei secole neîntrerupt.

Daca doresti ca referatul tau sa fie citit si cunoscut de foarte multi elevi il poti trimite completand formularul de mai jos:

    Numele (obligatoriu)

    Adresa email (obligatoriu)

    Scoala

    Clasa

    Oras

    Categorie

    Titlul

    Articol

    Upload:

    (No Ratings Yet)

    Leave a Reply

    *