Zagreb

Numit şi Argam, în perioada habsburgică, Zagreb – capitala al Republicii Croaţia, al cărui nume pare să provină din proto-croatul zagrabati (captură) – este, în prezent, o metropolă cu aproape 800 de mii de locuitori (1,1 milioane, în aria metropolitană), situată pe versantul sudic al Munţilor Medvednica, pe ambele maluri ale fluviului Sava, la o altitudine de 122 metri peste nivelul mării.

Documentele unanim acceptate de istorici menţionează, drept cea mai veche atestare, anul 1094, dată la care regele maghiar Ladislau (pe atunci, şi suveran al Croaţiei) a întemeiat aici o episcopie. Localitatea este, însă, cu mult mai veche, începuturile sale protourbane fiind legate de epoca justiniană a Imperiului Roman de Răsărit (secolul VI), epocă în care regiunea vestică a Peninsulei Balcanice, străvechea dalmaţie, era viu disputată între diverşii stăpânitori ai Romei şi, respectiv, Constantinopolului.

O altă dată certă în istoria Zagrebului o reprezintă anul 1242, an în care, după ce a înfrânt rezistenţa de un an a trupelor ţarului româno-bulgar Ioan Asan al II-lea, hoardele tătărăşti au invadat şi devastat regiunea Sava. În acelaşi an, regele maghiar Bela al IV-lea a acordat Zagrebului, pentru a se reface de pe urma invaziei mongole, statutul şi privilegiile fiscale de oraş regal – pentru ca, în anii următori, în jurul aşezării să fie ridicate importante fortificaţii, finalizate până în 1266.

Un alt rege al Ungariei, româno-maghiarul Matei Corvin, a susţinut şi el, în 1478, fortificarea sediului episcopal din viitoarea capitală croată: era epoca în care puterea otomană îşi continua impetuos avansul în Europa centrală, înfrângând lent, dar inevitabil, rezistenţa seculară a popoarelor din regiune, în primul rând a românilor, maghiarilor şi slavilor de sud-est.

Oraşul Zagreb îşi câştigă rolul de centru politic în fosta regiune a Dalmaţiei, începând cu anul 1557, când este considerat capitala de facto a principatelor Croaţiei şi Slavoniei. Totuşi, abia în anul 1621, un vicerege croat – este vorba de Nikola Frankopan – îşi va stabili aici reşedinţa. Jumătate de secol mai târziu, iezuiţii, stabiliţi în oraş încă de la începutul acelui veac, vor deschide, la Zagreb, o Academie de drept, filosofie şi teologie. Veacurile XVII şi XVII nu au fost îngăduitoare cu viitoarea capitală croată: oraşul a fost distrus de mari incendii (în 1645, 1674, 1706 şi 1731), lovit de ciumă (în 1647 şi 1682) şi, mai ales, de loviturile militare şi asuprirea administrativă otomană – în aceeaşi epocă, oraşul trecând, odată cu trecerea regiunii Balcanilor de Vest în stăpânirea habsburgică.

La 1776, Consiliul regal croat îşi va strămuta sediul de la Varazdin la Zagreb, pentru ca, mai târziu, sub domnia împăratului Iosif al II-lea (binecunoscut românilor transilvăneni ca protector, iar mai apoi trădător al lui Horea), aici să fie fundate principalele instituţii politico-administrative, precum şi primul spital, a cărui construcţie a fost terminată în 1804.

Daca doresti ca referatul tau sa fie citit si cunoscut de foarte multi elevi il poti trimite completand formularul de mai jos:
[contact-form 4 “Referate”]

Secolul XIX a fost unul de mare avânt urbanistic şi pentru Zagreb, acum fiind edificate numeroase instituţii culturale (Societatea Muzicală – 1826, Teatrul – 1834, Muzeul Popular – 1845, Societatea Academică de Artă – 1866, Universitatea – 1874), dar şi calea ferată (în 1862), canalizarea (în 1878), tramvaiul cu cai (în 1891) şi numeroase aşezăminte industriale. În pragul Primului Război Mondial, Zagrebul era, deja, un important centru cultural-industrial – fiind firesc ca, la destrămarea monarhiei austro-ungare, croaţii să-şi stabilească aici centrul lor politic, în avanpremiera aderării lor la regatul Sârbo-Croato-Sloven, viitoarea (iar acum fosta) Iugoslavia.

Perioada interbelică a fost una foarte contradictorie pentru capitala croată, care şi-a continuat dezvoltarea accelerată, fiind, totodată, marcată de avatarurile politice – care au culminat cu faptul că, în 1939, aici a fost proclamat statul independent croat, sub controlul direct al Germaniei naziste. În 1991, după aproape jumătate de secol de convieţuire iugoslavă (marcată de puternice incidente, precum aşa-numita "primăvară croată din 1971") şi, mai ales, în cadrul unui sângeros război de independenţă, la Zagreb a fost proclamată, pe 25 iunie, independenţa Croaţiei.