Atena

Se poate spune ca Atena, capitala Greciei moderne, este mai veche decât grecii: la  sosirea primelor valuri ale acestora, pe la jumatatea mileniului II înaintea erei noastre,  aici fiinta deja un centru al legendarilor pelasgi, care continuau o locuire începuta înca în  neolitic.

Totusi, grecii, neamul elenic al aheilor, sunt cei care fac din aceasta asezare cea  mai importanta cetate a Greciei peninsulare: pe la 1400 aH, ei fortifica cetatea dupa modelul Micenei, pentru ca, trei secole mai târziu, adica în vremea razboiului cu Troia, sa încorporeze în fortificatie si portul Pireu.

Atena se impune, în rândul numeroaselor orasestat din spatiul grecesc, o jumatate de mileniu mai târziu, mai ales prin prima organizare de tip constitutional a unui regim democratic (datzorat unor nume ca Drakon, Solon, Pericle etc) – fapt care o pune, secole de-a rândul, în conflict cu o alta mare cetate elenica, Sparta.

Invazia persana de la începutul secolului V aH aduce cele doua rivale în aceeasi tabara, grecii coalizându-se pentru prima oara în istoria lor într-un front comun, sub comanda atenianului Temistocle – care, ironia istoriei, a fost apoi condamnat la exil de compatriotii sai, gasindu-si adapost tocmai la curtea persana, unde a fost numit guvernator.

Victoria obtinuta în fata invadatorilor contribuie decisiv la reconstruirea si mai apoi uluitoarea dezvoltare a Atenei: este perioada în care sunt construite cea mai mare parte a templelor de pe Acropole (printre care Parthenonul, Erechteionul si Nikeionul), comertul ia amploare, iar viata spirituala si culturala este dominata de filosofi si dramaturgi de exceptie (precum Socrate, Platon, Demostene, Sofocle si altii), care auconstituit modelul pentru toate culturile europene.

Înaintea cuceririi Greciei de catre regele macedoneean Filip, tatal lui Alexandru cel Mare, în anul 338 aH, Atena numara deja peste 200.000 de locuitori.

Doua secole mai târziu, Atena, împreuna cu Grecia si Macedonia, intra sub dominatia Romei, scazând mult în importanta politica si economica, dar ramânând (si fiind recunoscuta ca atare inclusiv de împarati, mai ales de Hadrian) drept unul din cele mai stralucite centre culturale ale Imperiului Roman, apoi – dupa stramutarea capitalei imperiale la Constantinopol, caruia Atena avea sa-i furnizeze celmai însemnat lot de înalti functionari – a celui Bizantin.

În istoria Atenei, ca si a celei mai mari parti a Pensinsulei Balcanice, dupa dubla cadere a Bizantului din 1204 si 1453, urmeaza secole de oprimare sub ocupatia otomana, abia în secolul XIX, odata cu ridicarea la lupta a tuturor natiunilor din aceasta parte a continentului, ivindu-se sansa renasterii Atenei, al carui prestigiu antic avea s-o transforme în capitala statului grec modern.

De numele noii Atene se leaga si renasterea Jocurilor Olimpice, gazduite primaoara aici, în 1896, ca si cea mai recenta editie, cea din 2004. În pezent, cetatea care poartanumelse Zeitei Întelepciunii, este o metropola de peste 3,3 milioane de locuitori (o treime din întreaga populatie a Greciei), recunoscut centru financiar, industrial, turistic, religos si cultural – care, de retinut, îsi datoreaza noua prosperitate intrarii grecilor, în anul 1980, în Uniunea Europeana. Atena este înfratita cu peste 40 de mari orase ale lumii, printre care se numara Bucurestiul si Cluj-Napoca.

Daca doresti ca referatul tau sa fie citit si cunoscut de foarte multi elevi il poti trimite completand formularul de mai jos:
[contact-form 4 “Referate”]

(No Ratings Yet)

Leave a Reply

*